Rămas-bun acelor zile de luptă cu soarta

Yixin

Un sat rustic rămas în urmă, părinții mei epuizați de muncă,  o viață marcată de dificultăți financiare… aceste amintiri mohorâte s-au imprimat în mintea mea tânără, ele au fost prima imagine a „sorții”. După ce am început să merg la școală, prima dată când mi-am auzit profesorul spunând „Îți controlezi soarta cu propriile mâini”, am păstrat aceste cuvinte ferm în minte. Credeam că, deși nu puteam schimba faptul că m-am născut în sărăcie, mi-aș putea schimba totuși propria soartă prin muncă asiduă. Prin urmare, mi-am folosit toate puterile pentru a mă lupta cu „soarta” mea și pentru a câștiga o bucățică de cer pe care s-o pot numi a mea.

O piedică în studiile mele

Ca în cazul multor generații formate din nenumărați elevi, determinarea mea de a învăța și de a intra la facultate a fost primul pas în a-mi schimba soarta. Pentru asta, am învățat din greu. Când eram în sala de clasă, ascultam cu atenție; când eram în afara ei, în timp ce alți elevi erau afară jucându-se, eu învățam în continuare, adesea cufundată în cărțile mele până târziu în noapte. Datorită studiului meu riguros, notele mele erau mereu printre cele mai bune. De fiecare dată când profesorii sau colegii mei mă priveau admirativ, îmi reîntăreau convingerea că „trebuie să mă bazez pe cele două mâini ale mele pentru a-mi face un loc în lume”. Dar căile lumii sunt imprevizibile. În vreme ce mă străduiam să ating aceste frumoase idealuri, tatăl meu s-a îmbolnăvit deodată. După ce a fost examinat, am aflat că avea ciroză și că deja avansase spre stadiul mediu. Tatălui meu i-au apărut umflături pe tot corpul din cauza bolii și nu doar că nu a mai putut să muncească, dar a și trebuit să cheltuie mulți bani pe consultații medicale. Pentru un timp, toată munca din gospodărie, precum și munca din fermă pe o suprafață de 3 acri, i-au revenit mamei mele, iar în același timp mama a contractat o boală ginecologică gravă. Într-o zi, tatăl meu mi-a spus cu chipul plin de suferință: „Fiica mea, acum întreaga noastră familie se bazează doar pe sprijinul mamei tale. Povara ei este foarte grea. Costă mult să trimiți patru copii la școală să învețe un an de zile. Chiar nu avem cum să vă trimitem pe toți la școală. Tu ești cea mai mare, așa că ar trebui să te gândești la frații și surorile tale. De ce nu te oprești din a merge la școală, astfel încât să le putem oferi această șansă fraților și surorilor tale?” După ce am ascultat cuvintele tatălui meu, am simțit o durere copleșitoare în inimă: am sperat întotdeauna să pot să studiez din greu și să devin o persoană remarcabilă, dar dacă aș fi acceptat dorința tatălui meu de a renunța la studii, atunci n-ar fi dispărut subit și complet toate perspectivele și speranțele mele?! Ochii îmi erau plini de lacrimi și am simțit o mare tristețe în inimă. Știam că tatăl meu s-a gândit mult înainte de a spune aceste cuvinte și, uitându-mă la mama mea bolnavă, n-am putut să mă îndur să las asupra ei o povară atât de grea. Confruntată cu situația financiară precară a familiei mele, nu am avut de ales și m-am conformat cu situația actuală, mi-am reprimat lacrimile și am acceptat dorința tatălui meu.

O scăpare la limită din calamitate

Fără a fi terminat ciclul inferior al liceului, eram tânără, dar plină de ambiție. Deși nu am putut să îmi termin studiile, mi-am pus rapid în gând să obțin un loc de muncă temporar pentru a face bani. Credeam că prin muncă asiduă voi putea cu siguranță să îmi schimb soarta. Nu după mult timp, la recomandarea unei rude, am mers la oraș pentru a lucra într-o fabrică de textile. Ca să obțin mai mulți bani, am lucrat cât am putut de mult. În timp ce alți oameni aveau grijă de două mașini, eu aveam grijă de patru, iar în timp ce alții luau pauze, eu continuam să muncesc. Șeful a văzut că sunt de încredere și capabilă și după cinci luni mi-a mărit salariul până a ajuns la nivelul unor muncitori care lucraseră de mult timp acolo. Toți colegii mei de muncă îmi aruncau priviri pline de invidie.

În acel an în care eram mândră de succesul meu și îmi doream să continuu să muncesc din greu, mama mi-a împărtășit Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Mama mi-a spus că Dumnezeu domnește peste tot și aranjează toate lucrurile și că soarta tuturor este gestionată în mâinile lui Dumnezeu, dar în mintea mea mândră și arogantă exista o singură credință conform căreia „Tu îți controlezi soarta cu propriile mâini” și, pur și simplu, nu am ascultat cuvintele mamei mele. În acest caz, în cadrul scurtei mele întâlniri cu mântuirea lui Dumnezeu, nu am primit Evanghelia împărtășită de mama mea, ci am continuat să mă zbat și să mă lupt în lume.

Am continuat așa timp de mai mulți ani, iar viața mea începuse să se stabilizeze. Nu doar că aveam ceva economii pentru mine însămi, dar puteam să dau frecvent ceva și familiei mele. Simțeam că, atât timp cât voi continua să lucrez din greu, atunci voi avea cu siguranță perspective luminoase și nelimitate. Fiind pierdută în curentul de urmărire a prosperității și a plăcerilor trupești, un accident de mașină neașteptat mi-a zdrobit planul meu de-o viață. Am zăcut inconștientă pe un pat de spital timp de trei zile și trei nopți și, după ce m-am trezit, nu puteam spune nimic. Eram exact ca o persoană mută. Abia după ce doctorul m-a lăsat să mă dau jos din pat și să mă mișc puțin mi-am dat seama că, din cauza gravității accidentării mele, nu îmi puteam mișca jumătatea stângă a corpului. În niciun caz nu puteam să accept această realitate, avem doar douăzeci de ani! Dacă de acum încolo aveam să fiu mereu paralizată în pat astfel, nu mi s-ar fi distrus splendida tinerețe? Viața mea frumoasă nici nu începuse încă și era posibil să se sfârșească deja? Eram mâhnită și aveam inima frântă, voiam să plâng, dar nu am vărsat lacrimi și nu știam cum să înfrunt viitorul… Atunci, mama a venit alături de mine ca să mă consoleze. Ea mi-a zis: „Fiica mea, faptul că Dumnezeu te protejează e motivul pentru care ai reușit să te trezești! Nu știi? Doctorul a spus că, chiar dacă ai reuși să te trezești, ai fi o legumă. De îndată ce am auzit asta, tatăl tău și cu mine ne-am simțit inimile înghețând. În ultimele zile, m-am rugat constant lui Dumnezeu, te-am pus în mâinile lui Dumnezeu, fiind dispusă să mă supun suveranității Lui. Mulțumesc lui Dumnezeu! Uită-te, acum te-ai trezit. Aceasta este îndurarea lui Dumnezeu pentru tine. A fost voia milostivă a lui Dumnezeu ca tu să ai acest accident de mașină! Deși am suferit o durere trupească, nu cumva fiind confruntați cu astfel de situații putem să ne întoarcem de la lume către Dumnezeu? Fiica mea, trebuie să începi imediat să crezi în Dumnezeu alături de mine!” Văzând-o pe mama înfrânându-și lacrimile în timp ce îmi împărtășea Evanghelia, inima mea s-a tulburat în sfârșit. Mama a spus că, în timp ce eram inconștientă, s-a rugat constant lui Dumnezeu. Indiferent dacă era posibil sau nu să mă trezesc, în orice caz, ea era dispusă să se supună orchestrării și aranjamentului lui Dumnezeu. Nu se aștepta de fapt să mă trezesc. Ascultând toate acestea, am simțit că Dumnezeu era într-adevăr mare! Deși refuzasem mântuirea Lui, El nu renunțase la mine. Când calamitatea s-a abătut asupra mea, protecția Lui m-a însoțit mereu. I-a fost milă de mine, m-a protejat și m-a salvat de la moarte. Mi-a fost imposibil să nu încep să simt recunoștință față de Dumnezeu. Datorită grijii și protecției lui Dumnezeu, trupul meu și-a revenit extrem de repede și am fost externată din spital cu o lună înainte de termenul stabilit inițial.

Insistența de a aborda lucrurile în mod greșit

Deși m-am bucurat de iubirea și mila lui Dumnezeu, nu înțelegeam încă ce înseamnă cu adevărat să crezi în Dumnezeu, așa că nu am tratat credința în Dumnezeu ca pe ceva serios. Abia după ce corpul meu și-a revenit întrucâtva, mama a sugerat să îmi caut un loc de muncă aproape de casă, ca să-mi fac un rost, sperând să-mi petrec mai mult din timpul meu liber practicându-mi credința în Dumnezeu. Dar eu nu eram dispusă să duc o astfel de viață. Am așteptat până când rana de la picior s-a vindecat complet și apoi am plecat de acasă fără ezitare pentru a lucra pe un post temporar. În perioada când aveam acest loc de muncă, am avut o relație cu un băiat și, după ce ne-am curtat un timp, m-a cerut în căsătorie, promițându-mi să mă iubească pentru tot restul vieților noastre. M-am gândit la modul în care studiile mi-au fost întrerupte de-a lungul anilor, la cum am suferit la un moment dat un accident de mașină și la modul în care, după toate aceste eforturi, tot nu eram în stare să îmi schimb soarta. Așa că, de această dată, mi-am pus speranțele de a-mi schimba soarta în această căsnicie. Dacă m-aș căsători cu un bărbat care promite să mă iubească pentru întreaga viață, atunci a doua jumătate a vieții mele va fi cu siguranță fericită și binecuvântată. Am purtat această viziune a unei vieți frumoase cu mine, intrând în sala de oficiere a căsătoriilor. Dar, în mod surprinzător, odată ce m-am căsătorit, nu a fost deloc așa cum îmi imaginasem că va fi. Soțul meu începea des certuri cu mine din motive neînsemnate, iar soacra mea era, de asemenea, lipsită de entuziasm față de mine și chiar îl instiga pe soțul meu să se certe cu mine… Am trăit în suferință fără a avea pe cineva să mă consoleze. În plus, familia în care intrasem prin căsătorie locuia foarte departe, așa că nu era nimeni în preajma mea căruia aș fi putut să mă confesez. Apăsată de acest sentiment de neajutorare, tot ce am putut face a fost să plec din nou în căutarea unui loc de muncă temporar. Întrucât soțul meu și cu mine locuiam în două locuri diferite, nu a trecut mult timp până să ne simțim ca niște străini. După cinci ani de căsnicie, soțul meu a adus în discuție divorțul, spunându-mi că a cunoscut deja o altă femeie, pe care o plăcea mai mult. Când l-am auzit spunând asta, mintea mea s-a golit complet, iar eu m-am gândit: „Ce fac? Toți spun că femeia resimte un divorț ca și cum ar fi pe jumătate vie, deci cum ar trebui să îmi trăiesc a doua jumătate a vieții?” După ce am semnat certificatul de divorț, căram singură bagaje în tren ca să mă întorc acasă și am început să plâng necontrolat. Înțelegeam profund suferința pe care o simt oamenii ce trăiesc în această lume și înțelegeam și mai bine singurătatea fără precedent care mă aștepta. Era o lume atât de mare, dar nu era niciun loc în care să pot sta. Mă simțeam foarte pustiită. Chiar voiam să mă sinucid ca să pun capăt la tot. Dar apoi m-am gândit la părinții mei, care îmbătrâneau zi de zi, și am simțit o ezitare: dacă aș muri, ce le-ar face părinților mei mâhnirea! Nici vorbă de așa ceva. Nu puteam muri astfel. Trebuie să îmi șterg lacrimile, să iau taurul de coarne și să continuu să trăiesc.

Întoarcerea fiului risipitor

Odată ce m-am întors acasă, mama mi-a împărtășit din nou cuvântul lui Dumnezeu. Am luat cartea ce se afla în mâinile mamei și am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Din momentul în care apari plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Îți asumi rolul în planul lui Dumnezeu și în orânduirea lui Dumnezeu. Îți începi călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și oricare ar fi drumul de urmat, nimeni nu poate scăpa de orchestrarea și aranjamentul pe care le-a pregătit Cerul și nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar El, care domnește peste toate lucrurile, este capabil de o asemenea lucrare” („Dumnezeu este sursa vieții omului” din Cuvântul Se arată în trup). „Tu mergi împreună cu cel rău prin mii de ani de furtună și vijelie. Împreună cu el te împotrivești lui Dumnezeu care a fost izvorul vieții tale. Nu te pocăiești, ca să nu mai vorbim despre faptul că ai ajuns într-un punct al pierzaniei. Uiți că cel rău te-a ispitit, te-a chinuit; îți uiți originea. Pur și simplu, cel rău te-a vătămat pas cu pas, chiar până acum. Inima și duhul tău sunt desensibilizate și decăzute. Nu te mai plângi de suferința lumii, nu mai crezi că lumea este nedreaptă. Nici măcar nu-ți pasă de existența Atotputernicului. Acest lucru se datorează faptului că-l consideri pe cel rău ca adevăratul tău tată și nu te mai poți despărți de el. Acesta este secretul din inima ta” („Suspinul celui Atotputernic” din Cuvântul Se arată în trup).

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles. Dumnezeu este Creatorul și Cârmuitorul Cerului și al pământului și al tuturor lucrurilor, și este cu atât mai mult sursa vieții pentru omenire. Soarta tuturor este cârmuită și controlată de mâinile lui Dumnezeu. Dar nu credeam cu adevărat în Dumnezeu și nu aveam o cunoaștere adevărată a suveranității lui Dumnezeu. Mă bazam în continuare pe sămânța plantată adânc de Satana în mine, care îmi spunea că „Tu îți controlezi soarta cu propriile mâini”. Am încercat în continuare în van să mă bazez pe mine însămi și să cutreier lumea căutând o bucată de cer, dând la o parte suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu. M-am gândit la ultimii zece ani, la cum am studiat din greu și m-am străduit să fac bani pentru a-mi schimba soarta. Mai târziu, după ce am fost implicată într-un accident de mașină, Dumnezeu m-a protejat și m-a ajutat să scap din calamitate, permițându-i corpului meu să se recupereze miraculos de repede. Dar tot nu ajunsesem să văd adevărul, în ciuda încercărilor mamei mele de a mă convinge. Nu am primit Evanghelia și nu am venit înaintea lui Dumnezeu, ci m-am bazat pe ambiție și pe dorința de a face planuri proprii, de a desluși ce drum va urma viața mea în viitor. Apoi, din nou, am pus fericirea din viața mea pe seama unei căsnicii. Am crezut că am găsit pe cineva cu care să mă căsătoresc și care ar putea să-mi rămână devotat și să mă iubească o viață întreagă și că voi fi cu siguranță fericită, dar, în final, o căsnicie eșuată mi-a adus o suferință fără margini… M-am agățat de cuvintele conform cărora „Tu îți controlezi soarta cu propriile mâini”, crezând că, dacă mă bazez pe propria mea muncă asiduă, îmi pot schimba soarta și că, în cele din urmă, va fi o zi în care voi atinge cu siguranță succesul. Însă, după atât de mulți ani, după atâtea cicatrici și răni, după înfrângeri copleșitoare, în afară de durere și de suferință nu am mai obținut nimic altceva. Doar uitându-mă în urmă la cum m-am bazat pe otrava Satanei pentru a trăi, la modul în care era în competiție cu soarta mea, am văzut că nu am recunoscut autoritatea lui Dumnezeu, că bazându-mă pe propriile mele capacități am dat la o parte suveranitatea lui Dumnezeu. A fost cu adevărat stupid și nesăbuit! Deși m-am distanțat de Dumnezeu și am refuzat să ascult glasul lui Dumnezeu, El tot m-a iertat, m-a îndurat, m-a așteptat în liniște și mi-a creat condițiile pentru a-mi trezi inima și sufletul. Prin intermediul mamei, care mi-a propovăduit Evanghelia din nou, m-am întors înaintea lui Dumnezeu. În acest moment am regrete nemărginite, dar inima mea este cuprinsă de recunoștință și îndatorare față de Dumnezeu și nu pot opri lacrimile ce mi se preling pe față.

Găsirea fericirii

Întoarcerea înaintea lui Dumnezeu și bucuria de a fi udată de cuvântul lui Dumnezeu mi-au vindecat spiritul rănit bucățică cu bucățică. Mai târziu, o soră vecină a aflat despre divorțul meu și a vrut să îmi facă cunoștință cu un partener. De această dată, am consultat activ opinia mamei. Mama nu a luat decizia pentru mine, ci m-a sfătuit să mă rog pentru a afla voia lui Dumnezeu. Am venit în fața lui Dumnezeu să mă rog, punând chestiunea căsătoriei mele în mâinile lui Dumnezeu. După ce m-am rugat, mă simțeam foarte împăcată în inima mea și aceasta m-a făcut să îmi amintesc un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că întotdeauna se agită și se preocupă de sine însuși, omul rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o făptură? […] Destinația omului este în mâinile Creatorului, deci cum ar putea omul să se controleze pe sine însuși?” („Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” din Cuvântul Se arată în trup). E adevărat. Soarta mea e controlată de mâinile lui Dumnezeu. Orice tip de căsătorie pe care urmează să o am este dictată și aranjată de Dumnezeu. Nu pot lua decizia singură, așa cum am făcut-o în trecut, bazându-mă pe propriile pretenții și standarde. Orice viață ar fi să trăiesc în a doua jumătate a vieții mele, orice fel de soț aș fi în stare să găsesc, cred că toate acestea sunt predestinate și aranjate de Dumnezeu. Ce trebuie să fac acum este să caut voia lui Dumnezeu, să urmez călăuzirea lui Dumnezeu și să mă supun suveranității Lui.

În ziua în care ne-am cunoscut, am văzut că bărbatul nu era foarte înalt, nici nu era foarte bun la vorbă. Conform standardelor mele anterioare privind alegerea unui soț, aș fi căutat cu siguranță un partener care să poată vorbi foarte bine sau care să fie înalt și frumos, dar, de această dată, nu l-am respins așa de rapid. În schimb, am fost de acord ca mai întâi să ne cunoaștem reciproc o vreme. În zilele care au urmat, am descoperit că, deși nu era foarte șarmant sau romantic, era cinstit și atent față de alții, neclintit în îndatoririle sale și, cel mai important, mă susținea în ceea ce privește credința mea în Dumnezeu. Am simțit că el trebuie să fie soțul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru mine. După ce am ajuns să ne cunoaștem o vreme, ne-am căsătorit. După ce ne-am căsătorit, familia soțului meu a fost foarte bună cu mine și toți mă susțineau cu privire la credința mea în Dumnezeu. Când frații și surorile se adunau în casa noastră, cu toții ne întâmpinau cordial oaspeții. Sunt foarte fericită și inima mea este foarte împăcată. În inima mea, sunt recunoscătoare pentru harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Când ai ajuns cu adevărat să recunoști că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului omenesc, când ai înțeles cu adevărat că tot ceea Dumnezeu a planificat și hotărât pentru tine este un mare avantaj și este o mare protecție, atunci simți că durerea ta se calmează treptat și devii cu totul relaxat, liber, eliberat” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să realizez că doar Dumnezeu înțelege tot ce îi trebuie unei persoane. El ne observă toate necazurile și doar El are suveranitate asupra noastră și aranjează totul pentru noi în cel mai bun mod posibil. Acum am obținut mântuirea lui Dumnezeu și am venit în fața Lui. Mă bucur să fiu udată și hrănită de cuvântul lui Dumnezeu, iar prin experiențele mele în muncă, familie și căsnicie, am reușit să dezleg stăpânirea satanică ce sălășluia în mine și îmi spunea că „Tu îți controlezi soarta cu propriile mâini”. Am ajuns să realizez că acestea sunt cuvinte satanice care îi înșală și îi corup pe oameni, păcălindu-i să se distanțeze de Dumnezeu. În același timp, am ajuns, de asemenea, să înțeleg clar că specia umană a fost creată de Dumnezeu, că întregile noastre vieți sunt stăpânite și administrate de Dumnezeu și că nimeni nu se poate eschiva și nici nu poate controla acest lucru. Încercăm în van să ne bazăm pe noi înșine ca să ne schimbăm soarta, doar pentru a fi bătuți și răniți. Aceasta este o manifestare a autorității Creatorului. Dumnezeu m-a salvat de sub domeniul Satanei. M-am întors în fața lui Dumnezeu, Dumnezeu m-a îndrumat să înțeleg adevărul, iar acum merg în sfârșit pe drumul adevărat și corect al vieții umane. Prin lucrurile pe care le-am trăit, am ajuns cu adevărat să înțeleg că toată bogăția, rangul și toate lucrurile materiale din această lume sunt goale și că te poți baza doar pe cuvântul lui Dumnezeu pentru a trăi. Doar atunci inima ta va fi calmă și împăcată. Aceasta este cea mai măreață dragoste și binecuvântare pe care mi-a dat-o Dumnezeu. În timp ce-mi continuu călătoria, sunt mișcată de un singur lucru: oamenii ignoranți ce I se împotrivesc lui Dumnezeu trăiesc cele mai multe suferințe, și doar oamenii înțelepți, care se supun suveranității lui Dumnezeu sunt liberi și fericiți!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic