9:22 PM
Cea mai frumoasa cantare crestina „Doar lucrând în trup poate Dumnezeu să câștige omenirea”


.•*¨*•.¸¸ღ Cea mai frumoasa cantare crestina ღ .•*¨*•.¸¸

„Doar lucrând în trup poate Dumnezeu să câștige omenirea”

Cea mai frumoasa cantare crestina „Doar lucrând în trup poate

Dumnezeu să câștige omenirea”

Prin cuvântul Dumnezeului concret,

slăbiciunile și răzvrătirile omului

sunt judecate, revelate.

Apoi omul primește ce-i trebuie.

Vede că Dumnezeu a venit în această lume umană.

Lucrarea Dumnezeului concret

vrea să-i salveze pe toți de influența Satanei,

să-i salveze de murdărie,

de firea lor coruptă de Satana.

A fi câștigat de El înseamnă

a-I urma exemplul ca model perfect.

Urmează-L pe Dumnezeul concret,

trăiește o umanitate normală,

respectă-I cuvintele și cerințele,

tot ce spune El și-ndeplinește ce cere,

atunci vei fi câștigat de El.

Dumnezeu S-a întrupat,

permițând oamenilor să-I vadă faptele.

Duhul Său S-a întrupat,

ca omul să-L poată atinge,

ca oamenii să-L poată privi și cunoaște.

Doar în acest fel,

Dumnezeu întregește oamenii.

Cei care își pot trăi viețile conform Lui

și-I urmează inima sunt câștigați de El.

A fi câștigat de El înseamnă

a-I urma exemplul ca model perfect.

Urmează-L pe Dumnezeul concret,

trăiește o umanitate normală,

respectă-I cuvintele și cerințele,

tot ce spune El și-ndeplinește ce cere,

atunci vei fi câștigat de El.

Dacă Dumnezeu ar vorbi doar din cer

și n-ar coborî pe pământ,

cum L-ar putea cunoaște oamenii?

Doar prin cuvinte goale

care să-I transmită lucrările,

dar nu cuvintele-I ca realitate.

Dumnezeu vine ca model,

ca omul să-L vadă și să-L atingă,

să-L vadă și să fie câștigat de El.

A fi câștigat de El înseamnă

a-I urma exemplul ca model perfect.

Urmează-L pe Dumnezeul concret,

trăiește o umanitate normală,

respectă-I cuvintele și cerințele,

tot ce spune El și-ndeplinește ce cere,

atunci vei fi câștigat de El.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Aici gasesti cele mai bune cantari de lauda lui dumnezeu.

 

♡ ══════════════════ ♡ ══════════════════ ♡

 

Articole recente:

 

Cântec creștin 2020 „Fiul întrupat al Omului este Însuși Dumnezeu”

 

Muzică creștină „Dumnezeul întrupat conduce omenirea într o epocă nouă”
 

Categorie: Serie de videoclipuri muzicale | Vizualizări: 95 | Adăugat de: lixiangfenglailou | Tag-uri: cantare crestina, cantari de lauda lui dumnezeu, Cantari crestine, lauda si inchinare cantari, cantari crestine noi 2020 | Evaluare: 5.0/3
Total comentarii : 0
avatar