Marturii crestine: cum a depășit tentația de a avea o aventură (Partea 1)

De Xiyue, regiunea Henan

Într-o seară, Jingru își făcea curat în casă.

„Țâr, țâr.” Telefonul a început să sune. Ea a răspuns la telefon și o voce ciudată, dar familiară i-a răsunat în ureche: „Bună! Sunt Wang Wei. Ești acasă!”

„Wang Wei?” Jingru era oarecum uimită: de ce o suna acum, după atât de mulți ani?

„Da… sunt acasă. Ce s-a întâmplat?” a întrebat Jingru surprinsă.

„Nu ne-am văzut demult. Aș vrea să te scot la plimbare. Sunt în drum spre casa ta și voi ajunge curând. Așteaptă-mă în fața ușii!” a spus Wang Wei.

După ce a închis, inima lui Jingru a început să bată mai repede și gândurile sale s-au dus imediat la acele zile de la școală…

Jingru crescuse și era nu numai frumoasă, ci avea și note bune și mulți băieți de la școală, inclusiv Wang Wei, o curtau. Pentru a pătrunde în lumea lui Jingru, Wang Wei a încercat toate modurile posibile pentru a se apropia de ea, ca de exemplu să-i trimită mesaje, să-i scrie scrisori și să-i dea cadouri pentru a-și exprima sentimentele pentru ea. Dar Jingru era o fată ascultătoare, rațională și nu voia ca studiile să îi fie afectate sau să dezamăgească așteptările părinților din cauza unei distracții emoționale și, astfel, întotdeauna a adoptat o atitudine de indiferență față de curtarea insistentă a lui Wang Wei. Dar Wang Wei nu a renunțat doar pentru că Jingru l-a tratat cu indiferență și, câțiva ani mai târziu, el încă o curta exact cum făcuse întotdeauna. Insistența lui a început să impresioneze un pic inima lui Jingru, dar era impresionată doar puțin. Mai târziu, câteva colege au început să apară în jurul lui Wang Wei și să se țină după el toată ziua. Inima liniștită a lui Jingru a început să se agite și s-a gândit că ar putea să folosească această împrejurare pentru a-l testa pe Wang Wei timp de un semestru; dacă el avea să rămână indiferent față de aceste fete și să continue să o curteze, atunci ea avea să cedeze în fața interesului său…

„Tit tit!” Claxonul mașinii a întrerupt reveria lui Jingru. Wang Wei era deja afară și o aștepta.

Jingru a urcat în mașină și amândoi s-au cufundat în tăcere confruntându-se cu această întâlnire neașteptată, după o lungă absență.

S-au plimbat cu mașina fără o direcție anume, iar atmosfera a devenit oarecum ciudată.

După o bună perioadă de timp, Wang Wei a rupt tăcerea. „Așadar… ce-ai mai făcut?”

„Bine, mersi. Toate bune,” a răspuns Jingru ușor.

„Unde ai fost în toți anii ăștia? Nu am putut să te găsesc. Era ca și cum ai fi dispărut de pe fața pământului. Doar când am văzut întâmplător numărul tău pe telefonul unui prieten te-am apelat, altfel cine știe când te-aș fi văzut din nou!” a spus Wang Wei, conducând și uitându-se din când în când la Jingru în timp ce vorbea.

„Nu am plecat nicăieri. Doar că am fost foarte ocupată la serviciu, așadar nu am păstrat legătura cu niciunul dintre voi,” a spus Jingru cu un ton moderat.

Wang Wei a oprit mașina pe marginea drumului. Apoi, i-a spus lui Jingru ce avea pe suflet, iar în vocea sa gravă era atât tristețe, cât și regret: „M-am ținut mereu după tine când eram la școală. Te-am curtat timp de cinci ani! Dar tu ai fost întotdeauna foarte rece cu mine, nu știu cum am rezistat toți anii ăia. După ce ai terminat școala, m-am înscris la școala militară, dar încă m-am gândit la tine tot timpul. După ce am absolvit, te-am căutat peste tot, dar nu te-am găsit niciodată. În cele din urmă, m-am însurat din cauza presiunii familiei mele, dar tu erai încă în inima mea, înainte, acum și pentru totdeauna. Când, pe neașteptate, ți-am văzut numărul de telefon, era un singur cuvânt în mintea mea: regret. Regret că nu am așteptat și m-am însurat și că nu te-am întâlnit mai repede…”

Auzindu-l pe Wang Wei cu o mărturisire așa de sinceră, Jingru a simțit o amărăciune profundă. Privindu-l pe Wang Wei acum, a cărui față fusese întotdeauna chipeșă și care acum era mai matură și mai demnă, spre surprinderea ei, inima lui Jingru era îndreptată către Wang Wei…

„Ah, când te curtam în toți acei ani și eram tratat așa de rece de tine, eram în întuneric și am ales să aștept răspunsul tău încă un an, dar în final… tu erai tot tu, iar eu eram tot eu. Spune-mi, de ce m-ai ignorat mereu la școală? Ce credeai despre mine? Îmi poți spune?” a întrebat Wang Wei puțin rănit.

Auzind asta, Jingru a simțit, de asemenea, durere și regret – durere pentru că fusese atât de lipsită de inimă și îl rănise pe Wang Wei și regret pentru că ratase șansa de a fi cu Wang Wei atunci din cauza indiferenței ei. Privindu-l pe Wang Wei, Jingru a oftat că după atât de mulți ani el încă se gândea la ea. S-a gândit la faptul că nu mai era tânără și că încă nu-și găsise un prieten potrivit și toate prietenele se măritaseră una după alta și numai ea mai era singură. Ea își dorea un partener care să o iubească la rândul lui și de multe ori visase la o imagine romantică a ei cu un iubit în intimitate, apropiați și chiar visase că ea și Wang Wei erau împreună… S-a gândit și la cum Wang Wei o curtase în mod insistent atunci și regreta faptul că nu fusese în stare să aprecieze acel lucru. Acum Wang Wei încă o curta și ea chiar își dorea să îi cedeze și să fie partenera lui. Dar rațiunea i-a spus: „Wang Wei este deja căsătorit! Fiind creștină, trebuie să oferi mărturia unei creștine. Trebuie neapărat să nu îi mărturisești în mod impulsiv sentimentele tale adevărate lui Wang Wei. Doar comportându-te conform cerințelor lui Dumnezeu, poți să te conformezi voii Lui.” Dar sentimentele din adâncul inimii și rațiunea o trăgeau în direcții diferite și se simțea îndurerată.

Jingru și-a pus în ordine gândurile confuze, a făcut un efort de a se preface că nu era nimic în neregulă și i-a răspuns lui Wang Wei: „În acel an, am vrut să te mai testez un semestru. Dacă sentimentele tale pentru mine nu se schimbau, atunci aș fi fost de acord să ies cu tine. Dar apoi m-am gândit la așteptările părinților pentru mine… Cred că așa a fost soarta!”

Jingru și-a suprimat sentimentele când a zis asta, dar a simțit o durere aprigă. Dacă ar fi putut să dea timpul înapoi, ar fi fost cu siguranță de acord să iasă cu Wang Wei fără să ezite vreo clipă și atunci poate că nu ar fi fost în situația asta acum. Dar acum, Jingru făcea tot ce putea să își controleze emoțiile și pe față au început să-i curgă lacrimi în tăcere. Îi era teamă că Wang Wei avea să vadă, așa că și-a întors fața către fereastră. Dar Wang Wei a simțit că Jingru plângea și a scos în grabă un șervețel ca să-i șteargă lacrimile.

În inima ei, Jingru L-a rugat pe Dumnezeu în tăcere să o păzească, ca să se călească să nu cadă în ispită și să piardă mărturia de creștin. Ea a luat șervețelul și a spus: „Mă descurc.” După ce și-a șters lacrimile, Wang Wei deodată i-a luat mâna și a început să o ducă spre umărul lui și chiar atunci, fiind așa de supărată, Jingru chiar avea nevoie de un umăr pe care să plângă. Pentru o secundă, Jingru a căzut în transă și a vrut să se sprijine pe acel umăr, dar i-au apărut în minte cuvintele lui Dumnezeu care învață și avertizează oamenii: „Cât despre toți oamenii care fac fapte rele (cei care curvesc sau au afaceri cu bani murdari sau au granițe neclare între bărbați și femei sau care întrerup și dăunează gestionării Mele sau ale căror duhuri sunt blocate sau care sunt posedați de spirite rele și așa mai departe – toți în afara aleșilor Mei), niciunul dintre ei nu va fi scutit, nici iertat, ci toți vor fi azvârliți în Infern și vor pieri pentru totdeauna!” („Capitolul 94” din Cuvântări ale lui Hristos la început). Jingru a simțit că vorbele lui Dumnezeu o judecau și îi făceau reproșuri și, într-o clipă, a simțit că s-a trezit din transă. Știa clar că Dumnezeu este sfânt și că firea lui Dumnezeu este dreaptă și de neîncălcat și că ceea ce urăște Dumnezeu mai mult sunt oamenii care se complac în promiscuitate și care au granițe neclare între bărbați și femei. Știa că dacă făcea o greșeală în relațiile ei cu bărbații, atunci ar fi fost pătată pentru totdeauna și ar fi fost condamnată, urâtă și blestemată de Dumnezeu, ar fi pierdut mărturia de creștin și mântuirea lui Dumnezeu. Jingru știa că în momentul în care ar face un pas către Wang Wei, atunci ar fi cu totul pierdută. În fața acestei situații, Jingru a simțit o teamă și o neliniște fără precedent. Ea s-a gândit că nu numai că nu putea să facă ceva care ar ofensa firea lui Dumnezeu, dar că trebuie, de asemenea, să respecte căsnicia lui Wang Wei. Wang Wei nu mai era băiatul din curtea școlii care o curta, ci acum era un bărbat cu o familie, cu o soție și copii. Dacă făcea un pas greșit acum, ea avea să distrugă familia altcuiva și avea să devină cealaltă femeie plină de rușine. Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu au făcut ca o inimă temătoare de Dumnezeu să ia naștere în interiorul lui Jingru. Adunându-și întreaga forță, ea a lăsat mâna lui Wang Wei și a spus cu răceală: „Este prea târziu. Du-mă acasă!”

„După toți acești ani, de ce încă mă ții la distanță? Nu pot nici măcar să te consolez?” a spus Wang Wei nefericit.

„Ai înțeles greșit. Nu te țin la distanță. Te respect pentru că ai o familie. Trebuie să te gândești la ei,” a răspuns cu calm Jingru.

Dar Wang Wei a presat-o pe Jingru, spunând: „Și dacă aș divorța? Mi-ai da o șansă atunci? Nu îți spun asta doar sub impulsul momentului!”

Această întrebare a făcut inima lui Jingru să tresară din nou și nu a știu ce să spună. Ea doar s-a rugat în tăcere lui Dumnezeu în inima sa: „O, Doamne! Te rog, protejează-mi inima și ferește-mă să fac ceva care ar ofensa firea Ta.” După ce s-a rugat, ea s-a gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu care spun: „Cuvintele lor îți hrănesc inima și te captivează astfel încât să devii dezorientat și, fără să-ți dai seama, ești atras de ei și dornic să le fii de folos, să fii supapa lor la fel ca și slujitorul lor. Nu ai niciun fel de obiecție, dar ești dispus să le fii la dispoziție – ești înșelat de ei” („Caracterul vostru este atât de josnic!”). Cuvintele lui Dumnezeu au trezit-o din nou pe Jingru și a știut că tresărirea din inima ei a fost deoarece cădea sub controlul poftelor rele; acesta era Satana care își punea planul în acțiune pentru a o seduce, pentru a o face să trăiască în păcat și să-și piardă mărturia de creștin și să o facă să se scufunde în pofta trupească și să devină din ce în ce mai depravată și coruptă. De aceea, ea știa că trebuie să aibă discernământ și că trebuie să își dea seama de planul viclean al Satanei. Wang Wei era deja căsătorit – asta era o certitudine – iar Jingru știa că nu putea fi înșelată să își piardă rațiunea din cauza unor cuvinte dulci trecătoare. Dacă ea chiar ar fi făcut un pas greșit și ar fi spus unele lucruri greșite, atunci ar fi devenit marioneta Satanei, ar fi servit ca emisar al Satanei și ar fi devenit cealaltă femeie dezonorată; rezultatul ar fi fost o familie distrusă, durere fără sfârșit pentru soția și copiii lui Wang Wei și ea însăși ar fi fost pătată în mod ireparabil înaintea lui Dumnezeu – consecințele erau de neimaginat.

Când a ajuns la această concluzie, Jingru și-a calmat sentimentele și a răspuns cu calm: „Nu te prosti. Chiar dacă ai divorța, tot doar prieteni am fi. Am considerat ceea ce ai spus ca fiind o glumă. Du-mă acasă.” Wang Wei a văzut atitudinea hotărâtă a lui Jingru și nu a mai spus nimic.

În cele din urmă au ajuns înapoi la ușa lui Jingru și când Jingru era pe cale să coboare din mașină, Wang Wei a vrut să o ia din nou de mână, dar ea a ieșit repede și s-a grăbit către ușa ei. După ce a intrat înăuntru, s-a întins pe pat. Ea nu a putut să își liniștească inima pentru o lungă perioadă, gândindu-se la ceea ce tocmai se întâmplase și a fost cuprinsă de tot felul de sentimente: dacă nu ar fi fost protecția lui Dumnezeu, ea chiar nu ar fi putut să reziste confruntată fiind cu atenția, alinarea și mărturisirea sinceră a lui Wang Wei și poate ar fi făcut ceva urât care era imoral și care ar fi distrus familia altcuiva. Chiar mai grav este faptul că ar fi căzut într-o ispită emoțională, ar fi ofensat firea lui Dumnezeu, ar fi pierdut mărturia de creștin și ar fi rămas cu un păcat de neiertat pe care l-ar fi regretat pentru tot restul vieții. Jingru a început cu adevărat să aprecieze cât de importante au fost cuvintele lui Dumnezeu pentru ea, căci nu numai că au ajutat-o să dobândească protecția lui Dumnezeu când s-a confruntat cu ispita, ci au ajutat-o și să rămână calmă și rațională în vorbire și faptă și să trăiască o umanitate normală. Această experiență i-a adus lui Jingru sentimente de ușurare și de bucurie și nu putea să nu-I mulțumească și să-L laude pe Dumnezeu din inimă: protecția lui Dumnezeu a fost cea care i-a permis să depășească ispitele Satanei și să mărturisească ferm ca o creștină. Și astfel s-a dus înaintea lui Dumnezeu pentru a spune o rugăciune de mulțumire și apoi s-a dus să se culce.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic